Fizioterapia trebuie inclusa in mod obligatoriu in programul de management al oricarui bolnav cu mucoviscidoza. Ea trebuie inceputa imediat dupa ce s-a pus diagnosticul si trebuie efectuata zilnic, atat in absenta, cat si in prezenta exascerbarilor infectioase, cand numarul sedintelor creste. Scopul fizioperapiei este de a mentine plamanii curati, pe cat posibil fara secretii si in felul acesta sa previna suprainfectiile cu diferiti germeni.
   Tehnicile de fizioterapie se vor alege in functie de :
• varsta bolnavului,
• statusul clinico-evolutiv,
• complianta si preferintele bolnavului,
• experienta fizioterapeutului,
• nivelul socio-economic si cultural al familiei
   Fizioperapia bolnavului cu mucoviscidoza cuprinde:
1. Tehnici de clerence respirator,
2. Exercitii fizice,
3. Terapie inhalatorie.
   Odata ce bolnavul si-a insusit corect tehnicile de fizioterapie, el va fi urmarit prin controale periodice si prin controale anuale.

   Tehnici de clearence respirator (TCR):
   Tehnici conventionale:
1. Ciclul Activ al Tehnicii Respiratorii (CATR)
2. Drenajul Autogen (DA)
3. Drenajul Autogen Modificat (DAM)
4. Presiune Expiratorie Pozitiva (PEP)
5. PEP oscilanta - Flutter terapia
6. Drenaj Postural si Percutie
   In continuare voi descrie CATR, cel mai la indemana si care nu necesita aparatura speciala; prin intermediul lui se mobilizeaza si elimina secretiile bronsice in exces.    Componentele acestuia sunt:
-Controlul respiratiei (CR)
-Exercitii de expansiune toracica (EET)
-Tehnica expirului fortat (TEF).
   Regimul este flexibil adaptat fiecarui indivit si poate fi folosit atat la copii, cat si la adulti. Poate fi practicat cu/sau fara ajutorul unui asistent , in pozitia sezand, sau in decubit. A fost introdus pentru prima data in 1968 de catre Thomson si Thomson.
   1. Controlul respiratiei (CR)
   Este o parte esentiala a ciclului activ, in care pauzele sunt destinate odihnei si prevenirii cresteri obstructiei curentului de aer.
Marimea pauzei depinde de semnele individuale ale aparitiei fenomenului obstructiv. CR este reprezentat de o respiratie normala (la volumul curent), usoara, utilizand toracele inferior, cu relaxarea regiuni toracale superioare si a umerilor. Termenul de respiratie diafragmatica sau abdominala este deseori folosit pentru a descrie aceasta tehnica.
   2. Exercitii de expansiune toracica
   Sunt exercitii de respiratie profunda, cu o accentuare a inspirului si un expir usor, nefortat. Crescand volumul pulmonar, rezistenta la flux prin canalele colaterale este redusa, permitand trecerea aerului an spatele secretiilor, fiind astfel facilitata mobilizarea acestora. La unii pacienti , o apnee post inspirator de 3 secunde poate sa amplifice acest efect. Trei sau patru exercitii de expansiune toracica pot fi combinate cu tapotamentul sau scuturarea toracelui, fiind urmate de controlul respiratiei.
   3. Tehnica expirului fortat
   Consta in una sau doua expirari fortate (huffs), combinate cu perioade de control al respiratiei. Un “huff” este un expir fortat, dar nu violent (cu gura larg deschisa,nu suflat).Daca este corect executat, bolnavul trebuie sa-si simta muculatura abdominala contractata. Pentru desprinderea secretiilor din periferie, ”huff-ul” trebuie ajustat in functie de localizarea lor, de la volume medii, spre volume pulmonare mici. Expirad la volume pulmonare mici, se favorizeaza mobilizarea si eliminarea secretiilor situate la periferie.
   Cand secretiile ajung la caile proximale (mai largi) printr-un “huff” sau prin tuse, sunt eliminate la exterior. Durata “huff-ului” si forta de contractie a muschilor expiratori vor fi folosite pentru a mari clearance-ul secretiilor.
   Conceptul de punct de presiune egal cu colapsul si compresiunea cailor respiratorii in aval (spre gura), explica mecanismul eficacitatii manevrei de expir fortat si respectiv, al unui acces de tuse in clearence-ul cailor aeriene.
   4. Aspecte practice ale CATR:
   Poate fi introdus ca exercitiu de expiratie in jurul varstei de 3-4 ani (exercitiu de suflst in balon, aburirea oglinzii etc poat fi utile la grupa aceasta de varsta), iar de la 8-9 ani, copilul poate sa-si asume responsabilitatea tratamentului sau, devenind progresiv independent.
   Nu trebuie sa devina obositor sau neconfortabil, iar expirul nu trebuie sa fie niciodata violent.
   Poate fi aplicat in orice pozitie, in functie de necesitatile bolnavului. Pozitia sezand este indicata daca volumul secretiilor este minim, sau daca pozitia decliva asistata este contraindicata. Daca este efectuat in asociere cu drenajul postural, numarul pozitionarilor este limitat la 2 sau 3 la fiecare sedinta. Se repeta pana cand expirurile au o sonoritate clara si sunt neproductive, ori daca este necesara o pauza.
   Durata totala a tratamentului este de 15-30 minute/sedinta.
   Regimul este flexibil, adaptat fiecarui pacient in parte, putand sa varieze de la o zi la alta.