Controlul respiratiei este reprezentat de o respiratie normala, usoara, utilizand toracele inferior, cu relaxarea regiunii toracale superioare si a umerilor. O parte esentiala a ciclului sunt pauzele necesare odihnei si prevenirii cresterii obstructiei curentului de aer. Marimea pauzei depinde de semnele individuale de aparitiei a fenomenului obstructiv.
   Exercitiile de expansiune toracica: sunt exercitii de respiratie profunda, cu o accentuare a inspirului si un expir usor, nefortat. Crescand volumul pulmonar, rezistenta la flux prin canalele colaterale este redusa. Mobilizarea secretiilor poate fi facilitata datorita trecerii aerului prin aceste canale, in spatele secretiilor. La unii pacienti o pauza timp de 3 secunde la sfarsitul inspirului poate sa amplifice acest efect. Trei sau patru exercitii de expansiune toracica pot fi combinate cu scuturarea sau clapping-ul toracelui, fiind urmate de controlul respirator.
   Tehnica expirului fortat: consta din unul sau doua expiruri combinate cu controlul respirator. Continuarea expirului pana la un volum pulmonar mic va ajuta la mobilizarea si eliminarea unor secretii situate la periferie. Cand secretiile ajung la caile aeriene proximale, mai largi, ele sunt eliminate printr-un expir fortat sau o tuse la un volum pulmonar mai crescut. Durata expirului si forta de contractie a muschilor expiratori vor fi folosite pentru a creste eficacitatea clearence-ului secretiilor.
    Conceptul de "punct de presiuni egale" cu colapsul si compresiunea cailor respiratorii in aval (spre gura) sau punctul de presiuni egale explica mecanismul eficacitatii manevrei de expir fortat si, respectiv, al unui acces de tuse in clearence-ul cailor aeriene.
CATR nu trebuie sa devina obositor sau neconfortabil, iar expirul nu trebuie niciodata sa fie violent. Poate fi aplicat in orice pozitie, in functie de necesitatile individului. Pozitia sezanda poate fi indicata daca volumul secretiilor este minim, sau daca o pozitie decliva asistata este inconvenienta sau contraindicata.